joi, 24 aprilie 2008

'' Aproape de eutanasiere ''


Din 1994 nu mai bă­tu­se Ştiinţa în Ştefan cel Mare. Echipa lui Costea venise să lupte cu istoria.

Dina a marcat primul gol. Încă două reuşite pentru Craiova, o dată înaintea pauzei, iar a doua oară imediat ce au ieşit de la vestiare. Costea plus Gîngioveanu, ultimul cadou de la Lobonţ. Între primul şi al doilea gol al Universităţii, Stoica îi lăsase pe alb-albaştri în zece.

Echipa lui Napoli şi-a păstrat elanul fantastic şi în primele mi­nute de joc în inferioritate, dar a pi­cat moartă în repriza a doua. Di­na­mo s-a trezit la viaţă ca Fran­ken­stein şi tot ca un monstru a în­ce­put să marcheze non stop. Duble Bratu (foto) şi Dănciulescu! Napoli ame­ţea pe bancă, amărît că nu se tre­zise la timp să schimbe ceva într-o echipă care a uimit, du­pă care a leşinat, în acelaşi spectacol.

Dar Lobonţ a mai comis-o o dată! A respins ca fript o minge şutată din lovitură liberă şi Costea a făcut iarăşi egal! Iar Rednic, din faţa televizorului, se gîndea dacă nu cumva analizele amănunţite ar trebui să fie anexate la contractul cu Borcea.

“Meritam victoria, iar dacă Gigi crede că mă poate păcăli etapa viitoare se înşală. M-au luat de prost! E un sistem ticăloşit!
Adrian Mititelu patron U Craiova

“E greu să cîştigi 10 contra 14. Cu Steaua vom juca pentru onoarea noastră” Mircea Bornescu portar U Craiova


Intr-adevar , a fost un meci nebun in care cu siguranta U. Craiova merita indeplin victoria . Desi cu totii eram in culmea fericirii la 0-3 prin ultimul gol al tanarului Gangioveanu , lipsa de experienta si maturitate ; precum si eliminarea importanta a lui Dorel Stoica a facut ca ''javrele'' sa egaleze ,iar apoi sa preia conducerea prin ''bubatul'' Danciulesc ; in sfarist, ii multumim lui Dilevski care a reusit sa il bage in spital

U CRAIOVA - DINAMO 4 - 4

Niciun comentariu: